vineri, 30 mai 2014

1 Iunie - Ziua Internaţională a Copilului

   În fiecare an, în prima zi de vară se celebrează Ziua Internaţională a Copilului. A fost sărbătorită pentru prima dată la nivel naţional în Turcia în data de 23 aprilie 1920. Ziua Internaţională a Copilului - 1 Iunie, a intrat în istorie, ca avînd începuturile în anul 1925, an în care la Geneva s-a ţinut Conferinţa Mondială pentru bunăstarea copiilor.
Declaraţia cu privire la drepturile copilului a fost aprobată pe 20 noiembrie 1959 şi a proclamat drepturi egale pentru copii la educaţie, învăţămînt, asigurare socială, dezvoltare fizică şi spirituală indiferent de culoarea pielii, naţionalitate, origine socială, situaţie materială sau alte statuturi.
   Vă aştepăm la Biblioteca Ştiinţifică USARB, sala de împrumut nr.1 Documente ştiinţifice şi beletristică la expoziţia „Arta de a educa”, unde veţi putea consulta „Conveţia cu privire la drepturile copilului”, probleme de logică pentru copii, psihologia copilului, pagini alese din literatura pentru copii.
La compartimentele „Copilăria, văzută prin ochii fotografului” , „Copiii în pictură” sînt expuse diverse fotografii, reproduceri de portrete care au ca subiect chipul copilului, scene din jocurile copiilor pictate de pictori universali şi români: Pinturicchio, Pierre-Auguste Renoir, Valentin Serov, Alexei Veneţianov, Margareta Sterian, Mihail Petric, Ştefan Florescu şi alţii.

joi, 15 mai 2014

15 mai Ziua Internaţională a Familiei

Ziua de 15 mai a fost declarată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite ca Ziua Internaţională a Familiei, prin Rezoluţia 47/237 din 20 septembrie 1993.

Expoziţia "ABC-ul Familiei" cuprinde documente în care este tratată tema familiei din diferite aspecte: sociologia familiei, educaţia copiilor în familie, relaţiile dintre soţ şi soţie, relaţiile dintre părinţi şi copii, educaţia părinţilor.                                                         
Bejan, Octavian. Familia / Octavian Bejan, Valeriu Bejan ; il. Ioan Atanasie. - Ch. : Ericon , 2012. - 80 p. : il. - ISBN 978-9975-4254-6-9.

Familia actuală este supusă unor metamorfoze radicale. Transformarea familiei reprezintă rezultatul unor transformări majore din societatea actuală. În volumul "Familia" autorii descriu familia din societăţile de tip occidental. Sînt prezentate o seamă de trăsături ale familiei anterioare, cum s-au modificat ele. Tot aici, sînt descrise trăsăturile familiei anterioare, ce reprezintă familia actuală, care sînt relaţiile dintre soţ şi soţie, dintre părinţi şi copii? 
Cartea  “Familia”este disponibilă pentru împrumut la domiciliu în Sala de împrumut nr.1 Documente ştiinţifice şi beletristică



Colac, Tudor. Familia : Valori şi dimensiuni culturale / T. Colac. - Ch. : Universul , 2005. - 346p. - ISBN 9975-944-94-9. - Bibliogr. : p. 300-315. 
Este o lucrare etnologică, o imagine de ansamblu despre spiritualitatea familiei. Familia apare ca o reflectare a realităţii socio-culturale la fiecare etapă de dezvoltare istorică. Familia este un model cultural cu multiple interdependenţe ale disciplinelor ştiinţifice. Sînt propuse studiile şi rezultatele obţinute prin metoda anchetării sociologoce care au scos în evidenţă rolul familiei.
Familia se prezintă ca o constantă în procesul de făurire a culturii şi civilizaţiei unui popor. Lucrarea reprezintă un demers construit pe surse bibliografice fundamentale şi de idei ale unor autori din ţară şi peste hotare. În urma evaluării unor situaţii în familiile din Republica Moldova în condiţiile actuale ale perioadei de tranziţie, s-a constatat că familia rămîne şi în present acea unitate intimă care a materializat tradiţia culturală.
Volumul  "Familia : Valori şi dimensiuni culturale" poate fi consultat şi împrumutat în

vineri, 9 mai 2014

9 mai – Ziua Europei!

Ziua Europei sărbătoreşte Pacea şi Unitatea în Europa.
Data marchează aniversarea Declaraţiei Schuman. În 1950 Robert Schuman, ministrul francez al Afacerilor Externe, în cadrul unui discurs ţinut la Paris, a propus stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa.
În acest context Sala de Împrumut nr.1 Documente ştiinţifice şi beletristică Vă propune expoziţiile “Ziua Europei” şi “Confluenţe Culturale”.


Iulia Hasdeu (14 noiemb. 1869 – 29 sept. 1888), România - tînără scriitoare română, poetă de limba franceză
Regretăm întotdeauna minunatele timpuri trecute; dacă am trăi pe atunci, am regreta vremurile de dinainte şi tot aşa nu ne satisface decât ceea ce nu mai există.”
Jurnalul de “regina” al Iuliei Hasdeu



Maria Başkirţeva (24 noiemb. 1858 – 31 oct. 1888), Rusia, pictoriţă şi scriitoare.
Celebritatea i-a adus-o jurnalul său Jurnalul de "tarina".





Katherinei Mansfield (14 oct. 1888 – 9 ian. 1923), Anglia, scriitoare de nuvelistică
“Fă-ţi drept regulă de viaţă niciodată să nu ai regrete şi să nu priveşti în urmă. Regretele sunt o pierdere de energie îngrozitoare pe care nu poţi construi nimic, ajută doar la a stărui în această atitudine”. 
Jurnalul de “neant” al Katherinei Mansfield

miercuri, 30 aprilie 2014

1 Mai - Ziua Internaţională a Muncii

Stimaţi, Utilizatori!
Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat în anul 1889 ziua de 1 mai ca Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestaţii muncitoreşti. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor vest europene, diversele manifestări căpătînd amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. Există şi excepţii, de exemplu Australia, Elveţia şi Statele Unite, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. 

În Sala de Împrumut nr.1 Documente ştiinţifice şi beletristică a fost organizată expoziţia " Ziua  Muncii".

marți, 22 aprilie 2014

23 aprilie Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, Ziua Bibliotecarului în Republica Moldova

Anual pe 23 aprilie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autororganizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării şi a drepturilor de autor. 
Pentru prima dată astfel de manifestare a fost desfăşurată în 1995.
În Republica Moldova prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.189 din 08 februarie 2010, anual, la 23 aprilie se sărbătoreşte Ziua Bibliotecarului.
Vă invităm să consultaţi expoziţia "Slujitori în paradisul cărţii", dedicată Zilei Internaţionale a Cărţii şi a Drepturilor de Autor.

vineri, 18 aprilie 2014

Paşte Fericit!

Stimaţi Utilizatori!

Vă invităm să vizualizaţi expoziţia de cărţi 

"Sărbătoarea Candelelor aprinse",  dedicată 

Sărbătorilor de Paşti!


Fie ca bucuria
Învierii Domnului 
să vă aducă în suflet
linişte şi pace
şi fericirea de a petrece
aceste clipe magice 
cu cei dragi. 
Hristos a înviat !